Padbol Bucharest 2019

Padbol Bucharest 2019

ARTICOLUL 4. REGULI SPECIFICE

4.1. Probe, schimbări.

4.1.1. Echipa din teren este formata din doi coechipieri.

4.1.2. Schimbările nu sunt permise decat daca echipa a inscris in competitie si un jucator de rezerva.

4.2. Arbitrajul

4.2.1. Înainte de începerea jocurilor, arbitrii vor completa/verifica fişa de joc, pe baza legitimaţiilor de participare şi a actelor de identitate ale jucătorilor prezenţi. Prezenţa la locaţia  sportivă este necesară cu cel puţin 30 minute înainte de ora programată pentru începerea competiţiei, pentru identificarea concurenţilor, tragerea la sorţi, instructaj şi alte activităţi specifice.

4.2.2. Foaia de arbitraj este documentul în care sunt înregistrate toate datele tehnice referitoare la desfăşurarea întrecerii sportive. După încheierea jocurilor, căpitanii de echipă/concurenţii au obligaţia să semneze foaia de arbitraj, pentru certificarea rezultatului. În cazul în care un căpitan de echipă/concurent refuză sau omite să semneze fişa de scor, scorul final va fi cel anunţat de arbitru.

4.2.3. Arbitrajul va fi asigurat la toate meciurile.  Dar, caracteristica principală a acestei discipline sportive fiind fair playul,, concurenţii se vor arbitra reciproc, vor ţine scorul şi doar în situaţii excepţionale vor cere intervenţia arbitrului care va analiza şi dispune.

4.2.4. Pentru orice nelămurire sau nemulţumire care face referire la întrecerea sportivă, cei în cauză se vor adresa arbitrilor sau oficialilor, singurii în măsură să lămurească şi să decidă.

4.3. Câştigătorul unui meci va fi jucătorul care ajunge primul la 6 game-uri. În caz de egalitate la 5-5 se va juca tie-break cu punct decisiv la 7. În caz de egalitate la 40 (în fiecare game), următorul punct va fi decisiv pentru câştigarea respectivului game, jucătorul aflat la primire având dreptul de a alege partea unde va primi.

 

4.4. Echipamentul

Comportamentul şi îmbrăcămintea competitorilor trebuie să fie în conformitate cu decenţa specifică acestei discipline sportive. Tricou cu mânecă scurtă si sort, incaltari adecvate pentru practicarea padbolului (exclus crampoane de orice tip). Mingile sunt asigurate de către organizatori.

4.5. Desfăşurarea jocului

4.5.1. Prezenţa la terenul de joc repartizat este necesară cu cel puţin 30 minute înainte de ora programată pentru startul meciului. Din diverse motive care ţin de specificul acestei competiţii, intrarea pe teren poate fi întârziată sau decalată.

4.5.2. Jucătorii vor schimba partea de teren după primul game şi la sfârşitul fiecărui game impar (începutul fiecărui game par), iar pauzele respective nu trebuie să depăşească un minut. Pentru tratarea unei probleme medicale se poate acorda o pauză de 3 minute.

4.5.3. Alternanţa la serviciu. La sfârşitul fiecărui game  primitorul va deveni servant. Echipa care urmează să servească în primul game va alege care din jucători va servi. În mod similar, înaintea începerii primului game oponenţii vor alege care jucător va primi în acel game. Acesta din urmă va servi în al doilea game. Partenerul celui care a servit în primul game va servi în al treilea game iar partenerul celui care a servit în al doilea game va servi în al patrulea. Această alternanţă va continua până la terminarea jocului.

Intotdeauna jucatorul care serveste va afectua prima serva din partea dreapta a terenului

4.5.4. Jucătorii au dreptul la două servicii/punct în cazul nereuşitei la primul. Serva se poate efectua in mod direct, pe diagonala, in zona de primire a partii de teren advers. De asemenea, serva se poate executa si prin lovire a unul sau mai multe laturi ( geamuri) ale terenului, mingea ajungand in  aceeasi zona de primire  ca si in cazul servei obisnuite.  Sunt considerate greşeli la serviciu următoarele situații:

a) servantul atinge linia ce delimiteaza zona de servire de cea de primire, inainte sa servească mingea;

b) servantul nu trimite mingea în spațiul de serviciu din terenul advers. ( diagonala)

Dacă din serviciu, mingea atinge fileul și cade în spațiul de serviciu advers (neț), respectivul serviciu se repetă.

4.5.5. Servantul nu va servi până când primitorul nu este gata de joc. Acesta din urmă trebuie să  fie poziţionat în diagonală, pregătit să joace în ritmul rezonabil al servantului (maxim 10 secunde între servicii). Din servă mingea trebuie să atingă obligatoriu şi regulamentar terenul advers înainte să fie jucată de primitor.

4.5.6.  Pierderea punctului se produce în următoarele situaţii:

a) jucătorul face două greşeli consecutive la serviciu;

b) mingea cade de două ori în propriul teren;

c) atingere dublă

d) mingea este trimisa in out ( peretii de sticla ai terenului advers)

e) mingea este lovită înainte ca aceasta să treacă fileul;

f) mingea este trimisa in terenul advers inainte de a pasa cu coechipierul ( lovitura cu geamul este permisa)

g) mingea este preluata direct ( fara a atinge pamantul) si trimisa in terenul advers . Excepta face Zona de atac ( zona rosie) , de unde se poate trimite direct in terenul advers.

4.6. Pentru motive bine întemeiate (abateri de la regulament, situații de pericol, condiții meteo nefavorabile, defecțiuni tehnice etc.) arbitrii/organizatorii pot decide amânarea, întreruperea  sau reluarea unei probe. În situaţii speciale, arbitrii/oficialii pot decide repetarea unei curse (re-run).

  • 2733 PDB DBLS MEN OPEN

REGULI PADBOL

Întrecerile la această disciplină sportivă se vor desfăşura într-un  sistem de grupe  care să asigure participarea echipelor la cel puţin 3 meciuri. Pentru a câștiga un meci, o echipă trebuie să învingă în două din maxim trei seturi disputate, sistemul de punctare fiind acelasi cu cel de la tenisul de camp.

Serviciul va fi executat alternativ, în diagonală. Sunt permise minim doua, maxim trei atingeri/echipa ale mingei. Jucatorii unei echipe au dreptul la mai multe ricoseuri ale mingei in peretii din propria jumatate de teren. In afara momentului serviciului, mingea poate cadea oriunde in suprafata adversa pentru a fi considerata in joc. Se considera “out” (in timpul punctului), atunci cand mingea loveste direct peretele advers, fara ca ea sa atinga mai intai terenul advers. Poti trimite mingea in terenul advers direct sau cu peretele; la fel si in cazul pasei catre colegul de echipa.

ECHIPAMENT: Jucătorii unei echipe trebuie să poarte maiouri/tricouri personalizate, de aceeaşi culoare, şi pantofi sport de sala.

Echipa: minim 2 jucători în teren şi maxim o rezervă